A-ți apăra public un prieten sau un coleg, a-i mărturisi calitățile când toți ceilalți îi enumeră păcatele, a-ți pune sufletul pentru el, nu doar când e la pușcărie, ci de-ar fi chiar și-n fundul iadului, e un gest de iubire evanghelică.
Dar când, în numele unui pronume colectiv, înaintea căruia îndrăznești să-ți adaugi crucea:
– enumeri calitățile „fratelui” cu scopul de a-i marginaliza crimele și responsabilitatea, ba încă și cu speranța „să-și reia activitatea”, din care a fost condamnat după zece ani de abuzuri sexuale,
– când n-ai avut un singur cuvânt pentru suferințele victimelor, dar deplângi „linșajul mediatic” la care a fost supus abuzatorul,
– când faci o virtute din loialitatea față de organizație („ascultarea și supunerea”) și te îngrijorează scandalul mai mult decât ascunderea adevărului,
nu e doar dovada unei grave lipse de discernământ, ci de-a dreptul o etică mafiotă, în cadrul unei subculturi organizaționale, adesea paralelă sau chiar contrară propriilor ei statute și regulamente.
(Reamintesc că nici până la ora aceasta fostul episcop de Huși n-a trecut printr-un proces canonic de cercetare și de caterisire, iar retragerea sa nu este echivalentă cu caterisirea, conform Statutului și regulamentelor BOR.)
JURNAℓ SCOȚIAN
De acord zece din zece, părinte Ioan.
Murdăriile sacrului…
… ca întotdeauna prompt și firesc în mărturisirea adevărului
Felicitari pentru indignare, judecata, atitudine si lipsa tacerii!
Spot on!Cred ca e nevoie sa ne trezim ca Biserica si sa ne asumam greselile/pacatele/etc. Altfel, vom fi umiliti de justitia civila, vom pierde si dramul de credibilitate pe care-l mai avem, iar oamenii se vor departa astfel de Evanghelie si de Hristos.Am locuit pt. cativa ani in Irlanda, in jur de anul 2000. Biserica romano-catolica trecea prin perioada dezvaluirilor abuzurilor pe care le facusera preotii si pe care le tinuse “sub obroc”. Desi irlandezii erau considerati un popor catolic “de neclintit”, lipsa asumarii din partea bisericii a dus la un val de anti-clericalism si la o indiferenta “populara” fata de crestinism. Au incercat atunci ierarhii si purtatorii de cuvant sa dea comunicate de solidariatate cu victimele, sa-si ceara iertare pt. ceea ce se intamplase cu zeci de ani in urma, insa a fost prea tarziu…
E foarte bine că mai pune cineva oglinda în fața toxinelor cancerigene cu mitră, deși e aproape o minune că mai e posibil, în ograda plină de mîl cu patrafir.
Din păcate, nu o să existe prea curînd masa critică pentru o lutheriadă reală și chirurgicală.