Anamaria Ionescu despre ”Templieri”
Draga de Ami (Anamaria Ionescu) mi-a făcut marea surpriză și onoare să vorbească despre niște povești tare dragi mie, zicând aci despre ”Nepovestitele trăiri ale templierilor români”.
Săru’ mâna maxim, draga mea, plecăciuni și pupăciuni!
Fuse un an fain, ceea ce ne dorim și pentru la anul și la mulți ani!
Eh, dragii moșului, iată-ne și la finele anului 2025, un an fain pe alocuri și foarte fain din alte puncte de vedere, un an în care mi s-au împlinit, am experimentat lucruri noi, interesante și în care am învățat și am luat aminte.
Dați click pe link-urile respective și veți vedea cu ochii voștri despre ce vă voi povesti în continuare.
Am început anul fain și călduț, cu niște bunătăți sub formă de semne de carte și cănuțe de savurat ceai, cafea sau vin fiert, având imprimate copertele cărților apărute în franceză și engleză, apoi, la început de ianuarie, Cristina Lazăr, pe al său Cărți Blog, mi-a făcut o preafrumoasă recenzie a primului volum din Povestiri din aeroport și de pe lângă – Cartea I apărut în 2024 la minunata Editură Lebăda Neagră din Iași.
Pe 11 aprilie am avut șansa de a fi prezent la evenimentul literar al anului, zicând aci de Festival du Livre de Paris 2025, grație invitației Institutului Cultural Român Paris și a Ambasadei României în Republica Franceză, unde am fost alături de maestrul Dan Burcea, domnul Thomas Boitel, fondatorul editurii Atramenta, doamna Doina Marian, directoarea ICR, doamna Anca Diaconu, domnul Pompiliu Constantinescu și toți ceilalți inimoși din cadrul ICR și al Ambasadei României care au asigurat bunul mers al evenimentelor la standul României.
Sfârșitul lunii aprilie m-a găsit în podcastul prietenei Corina Ozon, unde am vorbit relaxat câte-n lună și-n stelele cărților, dar și al complicatului lor drum către cititori.
În luna mai am profitat de NotebookLM și am realizat o serie de podcasturi virtuale – Deep Dive Podcast – la toate cărțile apărute.
Sunt scurte, faine și numai bune de ascultat în mașină, când spălați vasele sau tăiați lemne pentru sobă – mai jos aveți link-uri pentru:
– cărțile apărute în limba română;
– cărțile apărute în limbile franceză și engleză.
Luna iunie mi-a adus încă o bucurie: apariția celui de-al doilea volum de aventuri aviatice în limba franceză, Histoires de l’aéroport et des alentours font leur retour!
Maestrul Dan Burcea a semnat prefața cărții zicând că „Adrian Voicu a scris un nou capitol care îmbogățește domeniul literaturii umoristice pe care îl cultivă cu bucurie și talent. Aceste povești prind viață, încântând ochii și urechile celor care le citesc și, cu atât mai mult, ale celor care le trăiesc.”
Tot în iunie am fost desemnat câștigător al premiului ”Vintilă Horia” la Festivalul de Creație Literară ”Titel Constantinescu” de la Râmnicu Sărat, festival organizat de maestrul Constantin Marafet.
Sfârșitul lui Cireșar mi-a adus încă o veste minunată, și anume, apariția volumului Povestiri din aeroport și de pe lângă – Cartea II, tot la prietenele de la Editura Lebăda Neagră.
Începutul lui august m-a bucurat cu descoperirea unei recenzii despre Cartea I a Povestirilor din aeroport și de pe lângă făcută de fetele de la Literatura pe tocuri.
Sfârșitul lui septembrie m-a găsit la Festival d’Arts Roumains de la Ronchin, la invitația pictorului de mare anvergură, Ciprian Muntiu, și a promotorului cultural, Ana-Maria Birta și unde ne-am simțit ca și când ne-am fi știut din copilărie.
A fost un an bun și fain, ceea ce-mi doresc și pentru anul care vine, dacă nu și mai și!
Vouă, tuturor, mulțumiri multe că-mi căutați cărțile și că mă citiți, stați cu ochii pe aici că mai am de povestit.
Vă pup maxim și vă doresc un an mai fain decât cel ce tocmai se duce!
La mulți ani cu zâmbete!
********************
Version française
Eh bien, chers amis, nous voilà arrivés à la fin de l’année 2025, une année belle par moments et très belle à d’autres égards, une année au cours de laquelle des choses se sont accomplies pour moi, où j’ai expérimenté des choses nouvelles et intéressantes, et durant laquelle j’ai appris et retenu des leçons.
Cliquez sur les liens correspondants et vous verrez de vos propres yeux de quoi je vais vous parler par la suite.
J’ai commencé l’année de manière agréable et chaleureuse, avec quelques gourmandises sous forme de marque-pages et de mugs pour savourer le thé, le café ou le vin chaud, imprimés avec les couvertures de livres parus en français et en anglais. Puis, au début du mois de janvier, Cristina Lazăr, sur son Cărți Blog, m’a offert une très belle chronique du premier volume de Povestiri din aeroport și de pe lângă – Cartea I, paru en 2024 à la merveilleuse maison d’édition Lebăda Neagră de Iași.
Le 11 avril, j’ai eu la chance d’être présent à l’événement littéraire de l’année, à savoir le Festival du Livre de Paris 2025, grâce à l’invitation de l’Institut Culturel Roumain de Paris et de l’Ambassade de Roumanie en République française.
J’y ai été aux côtés du maître Dan Burcea, de Monsieur Thomas Boitel, fondateur de la maison d’édition Atramenta, de Madame Doina Marian, directrice de l’ICR, de Madame Anca Diaconu, de Monsieur Pompiliu Constantinescu, ainsi que de tous les autres membres enthousiastes de l’ICR et de l’Ambassade de Roumanie qui ont assuré le bon déroulement des événements au stand de la Roumanie.
La fin du mois d’avril m’a trouvé invité dans le podcast de mon amie Corina Ozon, où nous avons parlé, en toute décontraction, de mille et une choses autour des livres, mais aussi de leur chemin compliqué vers les lecteurs.
Au mois de mai, j’ai profité de NotebookLM et j’ai réalisé une série de podcasts virtuels – Deep Dive Podcast – consacrés à tous les livres parus.
Elles sont courtes, sympas et parfaites à écouter en voiture, en faisant la vaisselle ou en coupant du bois pour le poêle ; vous trouverez ci-dessous des liens vers :
– les livres parus en langue roumaine ;
– les livres parus en langues française et anglaise.
Le mois de juin m’a apporté une nouvelle joie : la parution du deuxième volume d’aventures aéronautiques en langue française, Histoires de l’aéroport et des alentours font leur retour !
Le maître Dan Burcea a signé la préface du livre, affirmant que « Adrian Voicu a écrit un nouveau chapitre qui enrichit le domaine de la littérature humoristique qu’il cultive avec joie et talent. Ces histoires prennent vie, enchantant les yeux et les oreilles de ceux qui les lisent, et plus encore de ceux qui les vivent. »
Toujours en juin, j’ai été désigné lauréat du prix « Vintilă Horia » au Festival de Création Littéraire « Titel Constantinescu » de Râmnicu Sărat, festival organisé par le maître Constantin Marafet.
La fin du mois de juin m’a apporté une autre merveilleuse nouvelle : la parution du volume Povestiri din aeroport și de pe lângă – Cartea II, toujours chez mes amies des Éditions Lebăda Neagră.
Le début du mois d’août m’a réjoui avec la découverte d’une chronique consacrée au Livre I de Povestiri din aeroport și de pe lângă, réalisée par les filles de Literatura pe tocuri.
La fin du mois de septembre m’a trouvé au Festival d’Arts Roumains de Ronchin, à l’invitation du peintre de grande envergure Ciprian Muntiu et de la promotrice culturelle Ana-Maria Birta, où nous nous sommes sentis comme si nous nous connaissions depuis l’enfance.
Ce fut une bonne et belle année, et c’est exactement ce que je souhaite aussi pour l’année à venir — voire encore mieux !
À vous tous, mille mercis de rechercher mes livres et de me lire. Restez attentifs par ici, car j’ai encore des histoires à raconter.
Je vous embrasse très fort et je vous souhaite une année encore plus belle que celle qui s’en va !
Bonne année, pleine de sourires !
Megadeth – Tipping Point: bătrânii lupi ai thrash-ului mușcă din nou!
E vineri seara, ne pregătim de weekend și, dragii moșului, vă mărturisesc cu maximă mândrie că am ajuns la momentul în care Acceleratorul de Particule a început să-mi facă recomandări metal.
Ei bine, și m-a lovit grav și decisiv, cu o trupă dragă mie – o trupă cu care mi-am trăit adolescența metalică alături de rockerimea incipientă din Nehoiu, o trupă care făcea parte din selecta selecție a ceea ce noi numeam, la începutul sălbaticilor, dar intenșilor ani ’90, MCS – Metal Crâncen Selection.
Este vorba, desigur, de Megadeth și de ultimul lor single, ”Tipping Point”, o piesă care te lovește la ficat și îți dă foc urechilor.
Este acel gen de piesă care te aruncă fără avertisment înapoi în camera cu postere șifonate, casete BASF (pentru bogați) ori ORWO (pentru cei mai mulți) și vecini nervoși că dai muzica la limita de spargere a geamurilor și scorojire a pereților.
Începutul este rupere și fulgere – sună atât de bine și de recognoscibil, încât am crezut că m-am întors în anii de naștere ai trupei.
Este thrash de la mama lui, care nu cere voie, nu caută aprobări, doar rupe tot ce prinde în cale.
După ce te face să te prinzi că-i vorba de el, Mustaine apasă pedala până la podea, ”pedal to the metal” cum se zice la noi – iar riffurile scuipă scântei din primele secunde, dând la iveală metal pur, nefiltrat, cu ADN de anii ’80, dar cu mușchi și precizie de 2025.
Riffuri mai ascuțite decât sabia unui samurai, solo-uri mitraliate în rafale sonore și tobe cu ritm de motor cu 24 de cilindri în V.
Însă, dincolo de forță, piesa are și o tensiune personală a lui Mustaine, întocmai ca o spovedanie sub sutana lui Voldemort deghizat în popă de țară.
Teemu Mäntysaari își face intrarea ca un tanc finlandez în floarea iernii: solo-uri precise, tehnice, dar cu suflet, ca și cum ar fi fost acolo de la ”Peace Sells” încoace.
„Tipping Point” nu e doar o piesă, e o declarație – Megadeth nu trage obloanele la prăvălie, ci muşcă mai tare ca oricând, făcându-te să te întrebi cu un regret mai greu decât o stea neutronică: de ce să fie ăsta ultimul lor album?
Însă e și bucuria aia nemărginită în care îți dai seama că bătrânii lupi încă mai pot rupe scena și că thrash-ul adevărat nu moare, ci se regenerează continuu, purtând cu mândrie cicatricile la vedere.
Dacă toate piesele vor suna măcar ca „Tipping Point”, atunci Mustaine va încheia cariera Megadeth într-un mod neegalabil sau foarte greu de egalat.
Și, bineînțeles, pot considera că și-a luat cu vârf și îndesat revanșa față de Metallica, invitându-ne să fim martori, probabil, la cel mai frumos sfârșit din istoria thrash-ului.
Cum a fost la Festival d’Arts Roumains Ronchin 2025
Din cele aproape 2 ore filmate de jumătatea mea mai bună la întâlnirea mea cu cititorii la Festival d’Arts Roumains Ronchin 2025, am extras câteva minute, așa ca să vă faceți o idee despre cât de frumos și de haios a fost.
Încă o dată, mulțumiri Ciprian și Ana pentru invitație și susținere, mulțumiri familiei mele pentru că mi-a fost încă o dată alături.
Tuturor, pupăciuni și toate cele bunele.
De près de deux heures filmées par ma meilleure moitié lors de ma rencontre avec les lecteurs au Festival d’Arts Roumains de Ronchin 2025, j’ai retenu quelques minutes seulement, afin que vous puissiez vous faire une idée de la beauté et de la convivialité de l’événement.
Encore une fois, un grand merci pour l’invitation et soutien à Ciprian et Ana, ainsi qu’à ma famille d’avoir, une fois de plus, été à mes côtés.
À toutes et à tous, de gros bisous et plein de belles choses.
Mon aventure au Festival d’Arts Roumains Ronchin 2025 – quelle histoire !
Et voilà, c’était ma rencontre d’écriture au FAR Ronchin 2025.
Franchement, c’était super, comme entre amis, voisins, frères et beaux-frères.
Hyper convivial, on a rigolé à fond, on a grignoté du « cozonac », on a bu du vin, de la bière et de la « palincă » (après bien sûr) … bref, que vous dire de plus ?
Des gens extra, chaleureux, plein d’humour. Ils m’ont posé des questions, j’ai répondu, ils en ont posé encore plus, et moi je leur ai raconté des histoires de l’armée, du lycée, de l’enfance… celle avec la truie et le verrat, celle avec la prostate, et d’autres encore…
Que vous dire ? C’était génial de chez génial !
À la fin, j’ai vu des visages heureux, des yeux qui riaient, et des gens désolés qu’on doive arrêter pour laisser la place à un autre événement.
C’était beau, c’était chaud, le temps était avec nous – alors que, paraît-il, chez les Chtis il pleut toujours comme vache qui pisse – eh bien cette fois, il a plu du soleil, dehors et dans nos cœurs.
Bisous et révérences à Ciprian et Eva, Ana, Alina et Florin, Luminita, Maria et Jan-Luc, Alain et à tous ceux dont j’ai oublié le prénom sur le moment, mais que je retrouverai en chemin.
Je vous embrasse et je vous estime, je ne vous souhaite que du bon, les amis !
Și a fost întâlnirea mea scriitoricească de la Festival d’Arts Roumain FAR Ronchin 2025.
A fost fain de tot, ca între prieteni, vecini, frați și cumnați, a fost foarte prietenos, s-a râs masiv, s-a păpat cozonac, s-a băut vin și bere și palincă (după), a fost, ce să vă mai zic…
Lume faină de tot, oameni calzi și cu simțul umorului la ei, care m-au întrebat chestii, eu le-am răspuns, ei m-au întrebat mai mult, eu le-am zis din armată, din liceu, din copilărie, le-am zis-o p-aia cu purceaua la vier, p-aia cu prostata, cu…
Dar ce să vă mai zic? A fost fain rău de tot!
Am văzut la final oameni tare fericiți, cu ochii și fețele râzând, cărora le părea rău c-a trebuit să încheiem pentru a face loc altui eveniment.
A fost frumos, cald, vremea a ținut cu noi, cu toate că la Chti cică plouă cu spume, de data asta a plouat cu soare și afară și în inimile noastre.
Pupăciuni și plecăciuni lui Ciprian, Eva, Ana, Alina, Florin, Luminița, Maria, Jan-Luc, Alain și tuturor celor care nu le mai țin bine numele acuma, dar mai revin eu pe traseu.
Vă pupez și vă stimez, doar de bine vă urez, dragilor!
